Acest web site a fost optimizat pentru Browser-ul Microsoft Internet Explorer 6.0.

		Contribuţii la realizarea etalonului primar al unităţii de temperatură în domeniul cuprins între punctul triplu al argonului (-189,344 2 ˚C) şi punctul de solidificare al argintului (961,78 ˚C) Sonia Gaiţă, 2007                                                                                                                                 Capitolul 20
		20.3.1 Procedura de desfăşurare Comparaţia Cheie EUROMET.T-K4 este extinderea regională a Comparaţiei Cheie CCT-K4: o comparare a realizărilor punctelor de solidificare ale aluminiului (660,323 °C) şi argintului (961,78 °C). Compararea s-a desfăşurat în patru bucle diferite (Figura 20.3), fiecare buclă fiind coordonată de câte un laborator sub-pilot, ales dintre laboratoarele ce au participat la Comparaţia CCT-K4 [26]. PTB a fost coordonatorul Comparaţiei, făcând legătura între cele patru bucle. Din totalul celor 25 de laboratoare participante la comparaţie, şase – printre care şi INM - au constitut o buclă aparte, fiind interesate numai în compararea la punctul de solidificare al aluminiului. Procedura de desfăşurare a EUROMET.T-K4 [35] nu a fost identică cu cea a CCT-K4: în vreme ce CCT-K4 a fost o comparare directă a celulelor pentru punctele de solidificare ale Ag şi Al, etaloanele itinerante folosite în EUROMET.T-K4 au fost termometre etalon cu rezistenţă din platină tip tijă [35,11,12]: un termometru pentru temperaturi joase şi medii,  pentru măsurările la punctul aluminiului, şi două termometre pentru temperaturi înalte, pentru măsurările la punctul argintului. În bucla laboratoarelor interesate numai de punctul de solidificare al Al, măsurările s-au efectuat numai la acest punct fix, folosind ca etalon itinerant un TERP de 25 Ω.   În cursul caracterizării preliminare a TERPTI, laboratorul pilot a constatat că termometrele nu sunt atât de stabile pe cât era de dorit. Au fost analizate câteva variante de îmbunătăţire a protocolului, care însă au fost respinse, deoarece efortul implicat ar fi fost prea mare. Ca o soluţie de compromis, s-a decis ca o celulă pentru punctul de solidificare al Ag (furnizată de NMi/VSL) să fie comparată între laboratoarele pilot şi sub-pilot, asigurându-se astfel un control mai bun al stabilităţii termometrelor. În plus, în acest mod, legătura dintre bucle s-a bazat pe măsurări mai sigure. Laboratorul pilot a pregătit [35] pentru fiecare buclă: ●   două termometre pentru temperaturi înalte, având rezistenţa electrică la punctul triplu al apei mai mică de 2,5 Ω, în majoritatea cazurilor fiind de aproximativ 0,25 Ω, ●   un termometru pentru temperaturi joase şi medii, având rezistenţa electrică la punctul triplu al apei de aproximativ 25 Ω. La începutul comparaţiei, laboratorul pilot a etalonat toate etaloanele itinerante: 9 TERPTI şi 5 TERP (incluzând câte un termometru de rezervă din fiecare tip). După încheierea măsurărilor din cadrul unei bucle, laboratorul pilot a efectuat o nouă etalonare a etaloanelor itinerante. Laboratoarele sub-pilot au etalonat termometrele itinerante din buclele lor în acelaşi mod ca toate celelalte laboratoare participante şi, în plus, au comparat celula pentru punctul argintului cu propriul lor etalon naţional. Pentru efectuarea comparării celulelor s-a urmat procedura uzuală a laboratorului. Fiecare dintre celelalte laboratoare participante la comparare a etalonat termometrele cu rezistenţă din platină - utilizate ca suport al comparării în cadrul buclei din care face parte - şi a elaborat un raport de etalonare, pe care l-a transmis, în maximum o lună de la încheierea măsurărilor, laboratorului pilot. Pentru etalonare s-au utilizat tehnicile curente din laborator. Pe baza rezultatelor primite de la participanţi, PTB a stabilit gradul de echivalenţă al fiecărui etalon naţional şi gradul de echivalenţă între oricare pereche de etaloane naţionale. Laboratorul Termometrie al INM a fost inclus în bucla A coordonată de SMU, alături de laboratoarele naţionale ale Danemarcei, Norvegiei, Ungariei, Turciei şi Croaţiei. Conform programului stabilit iniţial [35], fiecărui laborator participant îi reveneau 6-8 săptămâni pentru măsurări şi pentru transportul “hand carried” al etalonului la următorul laborator participant din buclă.
	© 2007 Sonia Gaiţă